duminică, 27 septembrie 2009

Fiecare zi, un dar al lui Dumnezeu

Aceasta este cartea din care v-am transcris cateva fragmente...daca v-au palcut, va invit, incepand cu 1 octombrie sa cititi si altele...daca vreti sa o aveti in biblioteca, o gasiti la libraria Sophia.

Am cumparat-o anul trecut, in ziua de 5 septembrie...m-a convins ceea ce am citit la insemnarea acestei zile, sub titlul: "Alina-i pe cei aflati in suferinta"...peste un an, la aceeasi data, am sesizat astazi ca scriam pe blogurile mele: "Sunt solidara cu copiii curajosi"

Astazi, vreau sa va rog sa cititi ceva ce pe mine m-a dus imediat cu gandul la coperta si titlul cartii...un articol in care se vorbeste despre copii...ferestre...zile...daruri...ii cunosc si eu pe acesti copii...i-am intalnit pe 26 august si de atunci nu ii pot scoate din sufletul meu...nici nu imi doresc asa ceva...sunt copii, pentru care fiecare zi este un dar al lui Dumnezeu, lucru perfect valabil si pentru noi.

Va invit sa faceti cunostinta cu ei, prin intermediul celor scrise de Isabella:
http://isabellelorelai.wordpress.com/2009/09/27/stelutele-de-mare-copiii-si-parintii-din-vitrina-bravi-prizonieri-de-spital/

sâmbătă, 5 septembrie 2009

SUNT SOLIDARA CU COPIII CURAJOSI

Sper ca povestea mea sa ii ajute pe toti copiii bolnavi…mi-a trebuit mult curaj sa-mi infrang emotiile si sa o scriu:

http://adriana-dardindar.blogspot.com/2009/09/povestea-mea-in-4-minute-am-cronometrat.html

luni, 31 august 2009

"Miluiti prin necazuri

Si ucenicii sai L-au intrebat, zicand: " Invatatorule, cine a pacatuit, el sau parintii lui de s-a nascut orb?" Iisus a raspuns: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci pentru ca-ntru el sa se arate lucrurile lui Dumnezeu". (Ioan 19, 2-3)

Necazurile ni se trimit, oare, pentru pacatele noastre? In vechime asa se credea, dar Mantuitorul da o alta explicatie. Spune ca un om era orb ca sa se arate prin el puterea lui Dumnezeu. Lipsa vederii l-a adus pe acel om la Iisus si prin aceasta a fost miluit de doua ori: i s-au deschis ochii trupesti, dar si cei duhovnicesti. Probabil ca nu l-ar fi intalnit niciodata pe Iisus daca nu ar fi fost orb si daca n-ar fi trebuit sa se savarseasca asupra sa acea minune.

Deseori suntem miluiti, in cea mai mare si mai neasteptata masura, prin suferintele noastre. Boala lui Lazar avea sa descopere, dupa cuvantul lui Iisus, "slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa Se slaveasca Fiul Lui Dumnezeu" (Ioan 11,4). Nu incape indoiala ca orice boala poate da bolnavului sau celor din preajma sa, posibilitatea de a a dobandi binecuvantare de Sus. Adesea, Domnul ii fericeste pe cei ce sufera din cauza incercarilor la care sunt supusi. Tot ceea ce consideram ca se intampla in defavoarea noastra ar trebui sa ne deschida ochii asupra unui adevar adanc: ca fiecare dezamagire in viata este menita sa ne aduca, in locul fericirii pe care o asteptam, ceva cu mult mai bun.

duminică, 9 august 2009

"Cererile noastre

Doamne, da-ne noua painea aceasta. (Ioan 6,34)

Aceasta a fost o adevarata rugaciune. Una de care avem nevoie in fiecare zi. Dar cei ce se rugasera asa Mantuitorului nu-si dadeau seama ce cer.

Asa ni se intampla adesea si noua. Cele pe care ni le dorim si le cerem, de cele mai multe ori, prin vointa Domnului nu ne sunt date. Poate ca El ne pregateste un dar duhovnicesc bogat iar noi tanjim dupa bunuri pamantesti, materiale. Din mila lui Dumnezeu avem un mijlocitor, Duhul Sfant, Care ne "preia" si transmite cererile iar atunci cand acestea sunt nepotrivite, irationale, nu primim ceea ce am cerut in rugaciunile noastre, ci uneori ni se da ceva mai bun.

Avraam a cautat toata viata un pamant la care nu a ajuns niciodata. A primit in schimb ceva mult mai bun: sporirea credintei, iar cugetele si nazuintele lui au inceput sa se indrepte spre comori duhovnicesti, singurele adevarate.

Asa ni se intampla si noua. De multe ori nu primim ceea ce cerem Domnului si ramanem dezamagiti in visele noastre. In schimb, ni se da cu prisosinta harul pe care nu l-am avut si poate pe care nu ne-am gandit sa-l avem niciodata. Inaintand pe spinoasa cale a vietii, alergam uneori dupa naluca unei fericiri irealizabile, dar Domnul ne poarta, pas cu pas, pe trepte nevazute, spre unica, adevarata fericire vesnica."
(ziua de 6 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

joi, 6 august 2009

"Raul este molipsitor

Cuvantul lor va roade ca o cangrena. (II Timotei 2, 17)

Rostind aceste cuvinte, Apostolul Pavel se refera la treptata si inevitabila raspandire a raului, din pricina palavragelii fara rost ("desartele vorbiri"). Cei ce se vor lasa "antrenati" de ele vor fi ''impinsi tot mai mult spre necredinta", spune Apostolul.

Orice rau moral actioneaza distructiv. Cand cedam unei patimi, ea devine un atribut al fiintei noastre si nu mai suntem in stare sa-i stopam evolutia. Ne obisnuim cu mare usurinta cu raul, care fie ca se strecoara pe neobservate in viata noastra, fie ca ne ia in posesie treptat, asemenea unei stihii careia nu i te poti opune. Obisnuinta incepe sa ne roada "ca o cangrena", ajungand sa ne istoveasca puterea, putin cate putin. Niciun fel de eforturi omenesti, nici un fel de mijloace "pamantesti" nu sunt in stare sa opreasca raspandirea raului.

Nu ne putem face robii raului si sa ramanem nepedepsiti. Fiindca putem transmite aceasta robie si celor din jurul nostru, contaminandu-i la bolile noastre. Din cauza noastra vor suferi si altii, iar raul va deveni nu numai cronic, ci si molipsitor.

Infectia se transmite cel mai usor prin cuvinte, cum spune Apostolul Pavel. Raul produs de cuvinte este imperceptibil, surd inevitabil, care poate fi comparat cu o cangrena care roade treptat. Obiceiul de a ne deda "desartelor vorbiri" ne abrutizeaza auzul si capacitatea de a percepe realitatea, incat nu ne mai sperie monstruozitatea pacatului, care ni se strecoara in suflet pe nesimtite, ca o otrava.

Cine stie, s-ar putea ca odata, in ceasul mortii, la judecata lui Hristos, un suflet care si-a aflat pierzanie din pricina acestei infectii, sa ne arate pe noi ca pe unii care ne-am facut vinovati de acest dezastru. Si va trebui sa raspundem pentru toate inaintea lui Dumnezeu.

"Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele" ( Pslami 140, 3)"

(ziua de 6 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

miercuri, 5 august 2009

"Priveste inainte

Aduceti-va aminte de femeia lui Lot. (Luca 17, 32)

In ce scop Iisus, vorbind despre a Doua Venire ne aminteste de femeia lui Lot?

Asa cum femeii lui Lot i se interzisese sa priveasca in urma la Sodoma sortita pieirii, iar ea, din neascultare, s-a prefacut in stalp de sare, tot asa, in mareata zi a celei de a doua veniri, nu va mai fi cale de intoarcere. Atunci va fi tarziu sa ne mai privim in urma viata, va trebui sa privim inainte, spre cer. De altfel, cuvintele Mantuitorului au o semnificatie adanca si pentru noi cei de astazi. Ele ne avertizeaza asupra unei curiozitati pagubitoare. Femeia lui Lot, stia ca uitandu-se in urma , nu-i putea ajuta cu nimic pe cei sortiti pieirii. Ignorand avertismentul ce ii fusese dat, n-a facut decat sa isi satisfaca , fara nici un folos, o pofta.

Toti am simtit candva, acea irezistibila tentatie catre "fructul oprit". Am fi vrut sa-l privim macar o data, cu coada ochiului, dar o asemenea privire devenea nu numai delict la modul general, ci si un gest vatamator noua insine, o frana in calea spre bine, un pretext de a ne opri.

Iata de ce femeia lui Lot devine o imagine a sufletului omului: in spatele ei piere o lume intreaga, inaintea ei se desfasoara la nesfarsit mantuirea, viata vesnica, implinirea tuturor sperantelor. ea insa intarzie, bate pasul pe loc.

Suflete al meu! Pentru mantuirea ta, pentru mantuirea sufletelor care iti sunt incredintate trebuie sa mergi inainte, fara sa privesti inapoi, fara sa eziti, mereu catre locul de unde rasare Soarele adevarului: " Se ridica Soarele deasupra pamantului, cand Lot a intrat in tara lui Toar" (Fac 18, 23). Grabeste-te si tu sa intri in vesnicul locas, spre bucuria Domnului tau."
(ziua de 5 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

sâmbătă, 1 august 2009

Durerea si bucuria noastra

"Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica. (Coloseni 1,24)

Si in noi, cand ne aflam in suferinta trebuie sa domine bucuria si iubirea. In suferinta sa uitam de sine, indreptandu-ne in primul rand catre dumnezeu cu rugaciune, apoi catre fratii nostri aflati tot in suferinta, pentru a-i ajuta. ce bucurie este ca, in suferinta fiind, sa putem oferi ajutor aproapelui si prin aceasta sa dobandim asemanare cu Hristos! Apostolul Pavel apropie suferintele sale de cele ale lui Hristos si sufera pentru ca semenii sai sa aiba parte de bine. El ii scrie lui Timotei: "Facand aceasta te vei mantui si pe tine si pe cei ce te asculta" (I Timotei 4,16). Hristos a suferit, si noi trebuie sa suferim. Hristos a mantuit lumea cu suferintele sale, si noi, aflandu-ne in suferinta, trebuie sa facem bine oamenilor, sa-i convingem sa faca voia lui Dumnezeu.

Fara vorbe mari, fara discutii, numai prin exemplul nostru, vom putea sa le aratam calea spre Domnul, iar viata noastra va deveni o predica vie. Fie ca toti cei aflati in suferinta, toti cei ce plang, sa se patrunda intrutotul de iubirea lui Hristos, sa se lepede de sine si de poftele lor, pentru a se darui aproapelui. Fie ca la umbra crucii, cea care ne arata calea spre viata vesnica, sa se adune toti credinciosii, ca sa-L slaveasca pe Tatal Ceresc! Prin necazurile si bolile noastre sa-L preslavim pe Domnul si sa nu cartim! Sa ne bucuram intru Hristos! In numele credintei si iubirii vom putea depasi orice suferinta cu smerenie, in pace, impacare, fara amaraciune si fara revolta, pentru ca putem sa prefacem orice suferinta intr-un mod de a-L slavi pe dumnezeu si de afi in folosul aproapelui. va veni vremea, cand, in lumea de dincolo de mormant, vom intelege ce au insemnat suferintele noastre si ii vom multumi Domnului pentru ele."Se seamana intru necinste, invie intru slava; se seamana intru slabiciune, invie intru putere" (I Corinteni 15,43)"
(ziua de 1 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

joi, 9 iulie 2009

Durerea altuia – durerea noastra

"Asa ca, pana cand avem vreme, sa facem binele catre toti Galateni 6,10)

Nu-L vom putea imita pe Hristos decat atunci cand vom starui sa le fim de folos semenilor nostri, sa-i ajutam si sa le indulcim pe cat posibil soarta; sa-i intarim pe cei slabi, sa aducem o raza de lumina intr-o viata traita in intuneric. Orice fapta de iubire sau de jertfire de sine ne apropie de Dumnezeu. Cei care ar avea nevoie de ajutorul nostru nu sunt greu de gasit, se intalnesc la fiecare pas, aproape ca nu trece zi de la Dumnezeu sa nu ne scoata in fata ocazia de a face un bine cuiva.

Dar, pentru a fi mereu gata sa folosim aceste ocazii, nu trebuie sa ne lasam coplesiti de propria noastra persoana. Celui ce se ocupa doar de sine, de grijile, de dorintele si de senzatiile sale i se ingusteaza atat de tare mintea, i se limiteaza atat de mult orizontul, incat nu mai vede nimic dincolo de sine, trece nepasator pe langa suferinta altuia. Dimpotriva, cu cat este mai adanca rana din inima noastra, cu atat ar trebui sa devina mai sensibila, mai receptive fata de suferinta altuia. Nu poate exista durere omeneasca pe care sa o consideram straina de noi. Sa ne simtim aproape de orice durere, sa suferim cu cel ce sufera, ,,sa ne purtam unii altora poverile’’, uitand de propria noastra povara."
(ziua de 3 noiembrie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)
click aici

sâmbătă, 4 iulie 2009

Cele ceresti si cele pamantesti

"Doamne, bine ne este sa fim aici, daca vrei voi face aici trei colibe. (Matei 17, 21)

In clipele cand Domnul ne umple sufletul de constiinta vie a apropierii Sale, a milostivirii Sale, a ajutorului Sau si a nemarginitei noastre nemernicii, cand in timpul unei rugaciuni facute cu ardoare sau al primirii Sfintelor Taine, incepem sa ne simtim deasupra celor pamantesti si mai aproape de cer, apare in noi dorinta si necesitatea de a permanentiza acea stare sufleteasca. Ni se pare ca n-ar mai trebui sa revenim la cele pamantesti.

Dar o asemenea dispozitie minunata nu poate dura mult timp, ar fi o prea mare fericire pentru sufletul nostru. Cand viata, cu loviturile ei inevitabile, cu ispitele si cu desertaciunile ei, ne face sa ne trezim din aceasta fericire, nu trebuie sa ne intristam din cale afara si cu cat mai putin sa ne suparam. Domnul ne va duce iarasi pe Tabor, ne va trimite din nou harul Sau, cand Ii vom simti tot mai mult lipsa. Iar relatiile cu oamenii, indeletnicirile pamantesti nu ne vor putea indeparta de El, asa cum inclinam sa credem uneori. Dimpotriva, in asemenea situatii avem nevoie de un pic de cer, pe care sa-l simtim in tot ceea ce facem in viata de toate zilele, printre semenii nostri, de o particica din acea stare de suflet care purifica si innoieste totul, chiar si lucrurile pe care abia daca le luam in seama."
(ziua de 4 iulie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)
click aici

vineri, 3 iulie 2009

Supremul bine

Domnul sa-SI lumineze fata spre tine si sa te miluiasca! Domnul sa-si ridice fata spre tine si sa-ti daruiasca pace! (Numeri 6, 25-26)

Cat de mangaietoare sunt aceste cuvinte pentru fiecare inima aflata in suferinta! Deseori ne pomenim in bezna, totul in jur este trist si apasator, nu ne razbate in suflet nici o raza de lumina. Ni se pare ca toata lumea pune ceva la cale impotriva noastra. Si iata ca, dintr-o data, apare fata luminoasa a Domnului, raspandind lumina in jurul nostru, lumina care se revarsa asupra noastra, ne patrunde in suflet, il sfinteste, iar noi incepem sa vedem cu alti ochi cele ce ne-au facut sa suferim, sa descoperim, pe cerul nostru plumburiu, un punct luminos.

Prin acestea Domnul ne aduce pace, supremul bine pe care si-l doreste fiecare, dar pe care nu ni-l putem dobandi singuri. "Intru Mine pace sa aveti" (Ioan 16, 33) spune Domnul. Asa este. Oriunde ne-am duce, orice am face, nicaieri si in nimeni, nu vom gasi pacea adevarata, ci numai in Milostivul nostru Mantuitorul.
(ziua de 3 iulie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

joi, 2 iulie 2009

Luand seama unii catre altii

Si unii catre altii sa luam seama spre a ne indemna la iubire si la fapte bune.(Evrei 10,24)

Ar trebui sa ne amintim mai des aceste cuvinte, sa intelegem mai bine cat de atenti se cuvine sa fim cu fiecare om. Uneori ne este mai usor sa facem o fapta buna, sa oferim un singur ajutor important cuiva care are nevoie, decat sa-i ajutam pe mai multi dintre cei aflati in dificultati minore, evitand astfel orice conflict, abtinandu-ne de la o remarca rauvoitoare care ar putea sa-l ofenseze pe cel ce ne cere ajutorul.

De altfel, faptul de a acorda atentie celor din jurul nostru, chiar si slabiciunilor si ciudatenilor lor, este tot o fapta de iubire, de care nu trebuie sa ne ferim; duhul iubirii este acelasi, in cele mari si in cele marunte, pentru ca duhul iubirii vine de la Duhul lui Dumnezeu, iar la Dumnezeu nu exista lucru mare sau mic.
(ziua de 2 iulie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

miercuri, 1 iulie 2009

Sprijinul nostru

Doamne, scapare Te-ai facut noua in neam si in neam...
Fa-mi mie cunoscuta dreapta Ta si celor ce-n inima lor si-au
cercat intelepciunea.(Psalmi 89, 1, 12)

Din neam in neam Dumnezeu ramane pentru noi sprijin si liman de scapare. El este singurul mereu neschimbat, ancora de salvare, "stanca veacurilor" despre care vorbea profetul Isaia (Isaia 26, 4), acea stanca pe care ne putem bizui, pe care putem si trebuie sa ne sprijinim, caci nu ne va trada niciodata si va ramane neclintita. Nu ni se intampla intotdeauna sa avem "inima inteleapta", dar daca ne vom ruga in fiecare zi sa o avem, ne va fi data, in mod sigur. Repetam mereu ca la Domnul toate sunt cu putinta, dar oare ne dam seama ca de fapt Singurul la care putem gasi sprijin la toata nevoia, la toata grija si la toata ispita este atotputernicul, atotmilostivul nostru Parinte ceresc?
Singuri nu avem nici o putere, suntem slabi, nepriceputi, dar, cu cat ne recunoastem mai mult slabiciunea, cu atat devenim mai puternici, pentru ca "puterea Mea in neputinta se desavarseste" spune Domnul si, numai bazandu-ne pe El, putem capata forta si vigoare.
"Invata-ne sa socotim bine zilele noastre" (Psalmi 89,14;Biblia 1982), ca in fiecare zi sa ne biruim pe noi insine si sa putem inainta, cat de putin, spre Tine...
(ziua de 1 iulie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

vineri, 29 mai 2009

Nadejdea este in harul lui Dumnezeu

Nadejdea este in harul lui Dumnezeu

Harul nostru cu imbelsugare a prisosit, impreuna
cu credinta si cu iubirea cea intru Hristos Iisus.

(I Timotei 1,14)

Sa fim atenti la cat putem invata din succesiunea acestor trei daruri: harul, credinta, iubirea.
In primul rand, apare harul, situat in opozitie cu orice merit sau vrednicie personala si care ne poate implini toate cererile si dorintele. Ne punem intreaga speranta in harul lui Dumnezeu, care ni se da noua, nevrednicilor, din dragostea si milostivirea lui Dumnezeu. Insusi Hristos este intruchiparea vie, reprezentarea clara a acestei iubiri.

Apostolul Pavel, amintind istoria convertirii sale, o atribuie in totalitate atotputerniciei harului lui Dumnezeu. El spune ca harul i s-a deschis din belsug, desi pacatul lui era mare, dar iubirea lui Dumnezeu l-a depasit si l-a acoperit cu prisosinta cu harul Sau. Apostolul Pavel nu va uita niciodata aceasta. Constiinta acestui fapt avea sa stea la baza marii sale smerenii. In sufletul sau, credintaa luat locul necredintei. Nu era doar un sentiment vag, semiconstient, de nadejde in Dumnezeu, ci o credinta vie, nestramutata, in Mantuitorul, in Domnul nostru Iisus Hristos. Odata cu aceasta inflacarata credinta avea sa se aprinda si iubirea statornica pentru Mantuitorul cel viu.

Sa ne rugam si noi, fara ragaz, Domnului pentru aceste daruri, ca harul care se va deschide in noi sa ne umple intreaga fiinta. El ne va schimba pe de-a -ntregul, ne va alina durerea, ne va da forte noi.
(ziua de 20 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

"Eu cine sunt?

Asadar, sa nu ne mai judecam unii pe altii, ci mai degraba
Judecati aceasta: sa nu pui in calea fratelui piatra
de alunecare sau de poticnire
.

(Romani 14,13)

In loc sa cautam mereu greseli si lipsuri la apropiatii nostri, gasindu-ne chiar o placere din a le judeca faptele si intentiile, mai bine ar fi sa ne gandim ce facem noi insine si sa ne straduim sa evitam tot ceea ce ar putea deveni o ispita pentru fratii nostri. Tratam cu mare superficialitate propriile noastre cusururi, uitand ca prin comportamentul nostru nechibzuit nu numai ca ii ducem in ispita pe fratii nostri mai mici, ci gresim imptriva legii careia suntem chemati sa slujim, atunci cand nu indeplinim in fapt acele reguli pe care cautam sa le impunem.

Suntem neobositi atunci cand ne osandim aproapele, dar foarte binevoitori fata de noi insine. Sa ne intoarcem privirea spre noi, sa ne judecam fara mila si atunci vom fi "feriti de orice rau"
(I T esaloniceni 5,22). Astfel, fara vorbe mari, dar prin propriul nostru exemplu, am putea sa-i aducem la Domnul pe fratii nostri cazuti. Atunci viata noastra va fi ca o predica vie, mai de folos aproapelui decat o dojana sau o povata.

Recunoscandu-ne viciile si scaderile, "ii vom socoti pe altii mai de cinste decat pe noi insine"(cf. Filipeni 2, 3) si ni se va da harul fagaduit de Dumnezeu: "Dumnezeu le sta impotrivac elor mandri, dar celor smeriti le da har" (Iacov 4,6)"
(ziua de 6 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

miercuri, 27 mai 2009

"Daca se isca furtuna

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

(Matei 5,5)

Ce limpede se reflecta cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund si cat de intens stralucesc razele Soarelui si ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, indata ce se isca o furtuna, imaginea cerului dispare, apa se intuneca, se ridica valuri, se zbuciuma, spumega, urla, se sparge de stanci, purtand cu ea distrugere si dezastru.

Oare nu se intampla acelasi lucru si cu sufletul omului, cand il ia in stapanire raul? Acolo unde ar trebui sa straluceasca iubirea, sa salasluiasca pacea si linistea, dintr-o data armonia se tulbura, incepe a se iti discordia, se deschid rani, viata pasnica, in prietenie, se surpa.

Ce poate determina oare dezlantuirea unei asemenea furtuni in suflet? De unde vin acesti nori negri? De cele mai multe ori incepem sa ne enervam din egoism, din trufie, din orgoliu. vrem ca toata lumea sa ne cedeze, toti sa accepte ceea ce spunem, sa ne faca pe plac, orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere facandu-ne sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intretinandu-se de parca o forta draceasca ar fi pus stapanire pe noi, slutindu-ne sufletul, facand sa clocoteasca in noi o furtuna de rautate si intoleranta. Daca am fi fost smeriti si blanzi, asa ceva nu s-ar fi intamplat! Chemandu-ne sa luam jugul Sau, Domnul ne va da un exemplu de smerenie si blandete, fagaduindu-ne ca acest jug ve va fi usor si cu folos de purtat si ca ne vom afla pacea in suflet. Invatand de la Domnul, luand pilda si tarie de la El, mergand pe urmele Sale, trebuie mai intai sa ne smerim pe noi insine, sa curmam din noi orice pornire spre rautate. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. In vifornita nu sufla Duhul lui Dumnezeu! E greu sa tii piept unei furtuni sufletesti, care, de cele mai multe ori, se isca pe neasteptate, iar daca sufletul nu este pregatit sa o infrunte, ramane slab si in bataia vantului.

Se cuvine sa fim pregatiti si, indata ce incepe furtuna, sa ne indreptam catre Cel pe care L-au trezit Apostolii, cand valurile amenintau corabia. "Atunci S-a ridicat, a certat valurile si marea si s-a facut liniste mare"(Matei8,26).
Facandu-se liniste si in sufletul nostru, sa se arate in el chipul blandului Mantuitor!
(ziua de 8 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

"Marea nevointa a Maicii Domnului

Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! (Luca 1, 28)

Preasfanta Fecioara Maria este exemplul deplinei supuneri si nesfarsitei smerenii. "Vestea cea buna" pe care i-a dus-o ingerul ar fi trebuit sa o umple de uimire, ca fiind un lucru neasteptat, necunoscut, maret si inspaimantator in maretia lui. Totul era nou pentru ea in ceea ce spusese si era de asteptat ca sufletul neprihanit al tinerei Fecioare sa se tulbure, fie sa se trufeasca de soarta exceptionala ce i se harazise. Dar in inima curata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu nu s-a iscat nici tulburare, nici trufie. S-a umilit pana la pamant inaintea Atotputernicului, renuntand la sine pana la totala uitare, dand un singur, unic raspuns: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Cat de rar se vorbeste despre Preasfanta Fecioara in toata viata pamanteasca a Mantuitorului! Dupa nasterea lui Hristos o vedem doar atunci cand Fiul sau, adolescent, invata pe cei aflati in templu, apoi la nunta din Cana Galileii, iar apoi la picioarele crucii. Maica Domnului nu se arata niciodata in ochii oamenilor, ca si cand ar fi vrut sa se faca nevazuta. In schimb, inaintea lui Dumnezeu, ea sta si ramane mereu pe inaltimea sfintei sale chemari. Binecuvantata este intre femei in vecii vecilor. Tainica fapta de iubire si de jertfire de sine, ascunsa de ochii oamenilor, neinteleasa de oameni, dar mareata prin smerenia ei, sta si astazi inaintea lui Dumnezeu infinit mai sus decat orice alta fapta aflata la vedere, laudata si acceptata de oameni.
(ziua de 25 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

marți, 26 mai 2009

"Domnul nu ne va respinge

Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu
are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi.

(Ioan 6, 54)

Iata ce ni se vesteste in Taina Impartasaniei! In pofida nenumaratelor noastre pacate si caderi, a nevredniciei noastre, putem dobandi viata vesnica, cu credinta in Domnul nostru. Fiecaruia dintre noi, precum fiului risipitor, ii este deschisa usa casei parintesti. Iar Parintele ceresc este gata, cu nestramutata iubire, sa ne primeasca, chiar inainte de a ne hotari sa ne intoarcem "dintr-o tara indepartata", cu conditia sa spunem din toata inima: "Tata, gresit-am Cerului si fata de Tine; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau". Putem veni la El nu doar o data, pentru totdeauna, ci iar si iar, in fiecare zi si in fiecare ceas, stiind ca nu vom fi respinsi niciodata. Glasul Domnului ne cheama la marea Taina a Impartasirii, ne cheama sa venim la El nu fiindca am fi "drepti", ci bizuindu-ne pe "Cel ce s-a facut dreptar pentru noi, de la Dumnezeu".

Nu suntem vrednici nici macar de a aduna firimiturile cazute la Sfanta Cina, dar El ne ofera Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, spalandu-ne pacatele cu acest dumnezeiesc sange, pentru ca sa fim in El si El cu noi, in veci.
(ziua de 26 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

"In viata totul este milostivire

Multumiti intru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu. (I Tesaloniceni 5, 18)

Ce ar putea sa ne usureze si sa ne inalte sufletul, sa ne risipeasca deznadejdea, sa ne alunge si indoielile? Ce ar putea sa ne dea avant pe calea vietii? Recunostinta, adica multumirea constienta adusa lui Dumnezeu, pentru toate cate ne vin de la El.

Un om credincios cadea adesea in deznadejde si, prin aceasta, nesocotea voia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apostolului Pavel. Cineva l-a sfatuit sa insemneze intr-un caiet toate milotivirile primite de la Dumnezeu. Dupa cateva luni, tot carnetul era plin. Milostiviri care, de obicei, le dam repede uitarii, dar pe care omul acela le trecuse in carnet si le pastra in inima. Totusi, din cand in cand, il mai apuca disperarea. "imi era de ajuns sa ma uit in carnet - zicea acel om- ca sa -mi dau seama cat de mult ma iubeste Dumnezeu si pentru ca, intr-o clipa, norii negri sa se risipeasca, sufletul sa mi se umple de bucurie si speranta, sa nu incetez a-I aduce lui Dumnezeu multumire si slava.
(din ziua de 30 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

miercuri, 6 mai 2009

Daca vrei, poti!

Daca sambata 9 MAI, intre orele 11 -13, esti in zona Parcului Tineretului din Bucuresti, vino la intrarea dinspre Sincai sa ii cunosti pe membrii Asociatiei IHTIS...afla mai multe despre acest eveniment, intrand aici http://asociatia-ihtis.ro/2009/04/03/un-minut-in-fotoliul-rulant/

luni, 4 mai 2009

"A fi crestin cu fapta

Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc....bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat. (Matei 25, 42-43)

Mantuitorul nu-i osandeste aici pe oameni pentru ce au facut, ci pentru ceea ce n-au facut. Nu este vorba de vreo fapta rea in raport cu fratii care flamanzeau sau erau bolnavi, sau in temnita, in singuratate. Este vorba de o nepasare fata de ei. Cei care au gresit i-au vazut pe acesti “mai mici dintre noi” in lipsuri, infometati, insetati, goi, in inchisoare si nu i-au ajutat cu nimic. Au "trecut pe langa ei”, pe langa suferinta omeneasca, pe langa saracie, fara sa le treaca prin minte sa-i ajute in vreun fel. N-au luat in seama geamatul omenirii si, chiar daca acela va fi ajuns la urechile lor, s-au facut a nu-l auzi. Si iata ca acele ”scapari”, atitudini nepasatoare fata de semeni, trec inaintea lui Dumnezeu drept pacate grele.

Multi dintre noi traiesc fara griji, rateaza prilejul in care ar putea sa-si ajute semenii, sa le usureze suferintele, nu vor sa inteleaga ca prin aceasta pacatuiesc fata de Hristos, raman fara El, Care este prezent in persoana bietilor nostrii semeni, se lipsesc de ajutor, de compatimire, de mangaiere. Pe noi nu ne preocupa asemenea lucruri. Consideram ca nu trebuie sa ne oprim asupra lor, sa le luam in seama.

Si totusi, trebuie sa ne intrebam daca suntem crestini cu fapta sau numai cu vorba. Daca ne numim in mod constient ucenici ai lui Hristos, nu putem sa traim, fara a-I da ascultare. Cum putem sa-L lasam nemancat si insetat, cum putem sa-I refuzam tocmai ceea ce ne cere cu osebire: o inima devotata?"
(ziua de 3 mai din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

PS. Fragmentul transcris, mi-a fost trimis de Marilena Perjoc, careia ii multumesc pentru colaborare...o gasiti aici http://durerea-unei-pierderi.blogspot.com/2009/05/flori-pentru-madi.html

miercuri, 29 aprilie 2009

"Daca se isca furtuna

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul. (Matei 5,5)

Ce limpede se reflecta cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund si cat de intens stralucesc razele Soarelui si ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, indata ce se isca o furtuna, imaginea cerului dispare, apa se intuneca, se ridica valuri, se zbuciuma, spumega, urla, se sparge de stanci, purtand cu ea distrugere si dezastru.

Oare nu se intampla acelasi lucru si cu sufletul omului, cand il ia in stapanire raul? Acolo unde ar trebui sa straluceasca iubirea, sa salasluiasca pacea si linistea, dintr-o data armonia se tulbura, incepe a se iti discordia, se deschid rani, viata pasnica, in prietenie, se surpa.

Ce poate determina oare dezlantuirea unei asemenea furtuni in suflet? De unde vin acesti nori negri? De cele mai multe ori incepem sa ne enervam din egoism, din trufie, din orgoliu. Vrem ca toata lumea sa ne cedeze, toti sa accepte ceea ce spunem, sa ne faca pe plac, orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere facandu-ne sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intretinandu-se de parca o forta draceasca ar fi pus stapanire pe noi, slutindu-ne sufletul, facand sa clocoteasca in noi o furtuna de rautate si intoleranta. Daca am fi fost smeriti si blanzi, asa ceva nu s-ar fi intamplat! Chemandu-ne sa luam jugul Sau, Domnul ne va da un exemplu de smerenie si blandete, fagaduindu-ne ca acest jug ne va fi usor si cu folos de purtat si ca ne vom afla pacea in suflet. Invatand de la Domnul, luand pilda si tarie de la El, mergand pe urmele Sale, trebuie mai intai sa ne smerim pe noi insine, sa curmam din noi orice pornire spre rautate. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. In vifornita nu sufla Duhul lui Dumnezeu! E greu sa tii piept unei furtuni sufletesti, care, de cele mai multe ori, se isca pe neasteptate, iar daca sufletul nu este pregatit sa o infrunte, ramane slab si in bataia vantului.

Se cuvine sa fim pregatiti si, indata ce incepe furtuna, sa ne indreptam catre Cel pe care L-au trezit Apostolii, cand valurile amenintau corabia. "Atunci S-a ridicat, a certat valurile si marea si s-a facut liniste mare"(Matei8,26).
Facandu-se liniste si in sufletul nostru, sa se arate in el chipul blandului Mantuitor!
(ziua de 8 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

marți, 28 aprilie 2009

"Blandete si rabdare

Si le voi da inima ca sa Ma stie ca Eu sunt Domnul. (Ieremia24,7)
Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug.(Psalmi 140,4)
Veseleasca-se inima mea ca sa se teama de numele Tau.(Psalmi 85,11)

Cel ce tinde cu sinceritate spre desavarsire nu va da ascultare inimii sale. Inima omului este, de la natura, vicleana si corupta, de aceea ne rugam Domnului sa ne dea o inima noua. Iar Domnul, Cel ce pe toate le poate face sa renasca si sa se innoiasca, vrea sa schimbe si inima omului, aducand-o sub ascultarea Sa. Hristos ne-a fagaduit sa vina si sa "faca locas in inima omului" (Ioan 14,23), dar va putea, oare, sa locuiasca intr-o inima intinata, nerenascuta prin Duhul Sau Sfant? Nu incape indoiala ca Insusi Hristos Se va ingriji sa deretice si sa infrumuseteze acest locas, inainte de a se salaslui in el. De aceea si noi venim la El cu deplina speranta si cu sarguitoare rugaciune, ca sa ne dea o "inima noua si un duh nou" (Iez 36, 26).Promisiunile Domnului au fost facute cu mult timp inainte ca noi sa le fi cerut. Au trecut doua mii de ani de cand Domnul a rostit sfintele Sale cuvinte, aratandu-Se mereu gata sa le indeplineasca, ori de cate ori venim la El cu credinta. Sa nu contenim a ne ruga sa ne dea inima noua, atata timp cat simtim ca nu o avem, si cat timp vom recunoaste ca inima cea veche este supusa pacatului."
(ziua de 25 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

...nu ezitati sa treceti si pe aici.

vineri, 24 aprilie 2009

" "Varsa la Domnul grija ta"

Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui; si vei cunoaste unde ai fost.
(Isaia 30,15)

Deseori ne imaginam ca, in grijile si greutatile noastre, nu trebuie sa lipseasca niciodata o stare de apasare si panica. Nu-i intelegem si-i judecam pe cei ce adopta o atitudine calma fata de necazurile vietii. Neindoielnic, este cu neputinta sa nu resimti pana la un anumit grad povara grijilor pe care ti-a fost dat sa le porti. Constiinta acestei greutati este inevitabila, dar ea nu trebuie sa ne priveze de capacitatea de a ne bucura si de a ne folosi de razele luminii trimise noua. O preocupare exagerata si o lipsa de de curaj nu numai ca nu ne ajuta sa ne indeplinim datoria, dar ne fac si rau. Aerul de continua preocupare, vecina cu spaima, ajunge sa ne slabeasca acea rezistenta pe care nu ne-o putem pastra decat in duhul blandetii si al nadejdiii in ajutorul lui Dumnezeu. Numai in spiritul unei nestramutate supuneri fata de vointa lui Dumnezeu ne vom putea dobandi acea pace sufleteasca fara de care nimic nu poate fi dobandit. Numai in acest spirit, care ne vine de Sus, putem sa lucram nedespartiti de Dumnezeu si in relatie cu El.

Adesea, imprastiindu-ne in toate directiile, vesnic preocupati, vesnic in stare de alarma, ne straduim sa facem ceea ce intra in obligatiile noastre, dar lucrurile par sa ne scape printre degete. Ar fi mai bine daca, in loc sa ne agitam, ne-am retrage pentru o clipa undeva unde sa ne rugam, incredintand lui Dumnezeu problemele care consideram ca ne depasesc. Daca ne vom bizui doar pe propriile noastre forte, nu vom reusi sa ne ducem la bun sfarsit indatoririle. Numai cei pe care dragostea lui Dumnezeu ii face sa prinda curaj pot spera ca isi vor indeplini cu bine lucrul lor, care va fi, in cele din urma, opera lui Dumnezeu, Caruia ei I-au devenit fidele instrumente de lucru."
(ziua de 24 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

...nu ezitati sa treceti si pe aici