miercuri, 29 aprilie 2009

"Daca se isca furtuna

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul. (Matei 5,5)

Ce limpede se reflecta cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund si cat de intens stralucesc razele Soarelui si ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, indata ce se isca o furtuna, imaginea cerului dispare, apa se intuneca, se ridica valuri, se zbuciuma, spumega, urla, se sparge de stanci, purtand cu ea distrugere si dezastru.

Oare nu se intampla acelasi lucru si cu sufletul omului, cand il ia in stapanire raul? Acolo unde ar trebui sa straluceasca iubirea, sa salasluiasca pacea si linistea, dintr-o data armonia se tulbura, incepe a se iti discordia, se deschid rani, viata pasnica, in prietenie, se surpa.

Ce poate determina oare dezlantuirea unei asemenea furtuni in suflet? De unde vin acesti nori negri? De cele mai multe ori incepem sa ne enervam din egoism, din trufie, din orgoliu. Vrem ca toata lumea sa ne cedeze, toti sa accepte ceea ce spunem, sa ne faca pe plac, orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere facandu-ne sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intretinandu-se de parca o forta draceasca ar fi pus stapanire pe noi, slutindu-ne sufletul, facand sa clocoteasca in noi o furtuna de rautate si intoleranta. Daca am fi fost smeriti si blanzi, asa ceva nu s-ar fi intamplat! Chemandu-ne sa luam jugul Sau, Domnul ne va da un exemplu de smerenie si blandete, fagaduindu-ne ca acest jug ne va fi usor si cu folos de purtat si ca ne vom afla pacea in suflet. Invatand de la Domnul, luand pilda si tarie de la El, mergand pe urmele Sale, trebuie mai intai sa ne smerim pe noi insine, sa curmam din noi orice pornire spre rautate. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. In vifornita nu sufla Duhul lui Dumnezeu! E greu sa tii piept unei furtuni sufletesti, care, de cele mai multe ori, se isca pe neasteptate, iar daca sufletul nu este pregatit sa o infrunte, ramane slab si in bataia vantului.

Se cuvine sa fim pregatiti si, indata ce incepe furtuna, sa ne indreptam catre Cel pe care L-au trezit Apostolii, cand valurile amenintau corabia. "Atunci S-a ridicat, a certat valurile si marea si s-a facut liniste mare"(Matei8,26).
Facandu-se liniste si in sufletul nostru, sa se arate in el chipul blandului Mantuitor!
(ziua de 8 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

marți, 28 aprilie 2009

"Blandete si rabdare

Si le voi da inima ca sa Ma stie ca Eu sunt Domnul. (Ieremia24,7)
Sa nu abati inima mea spre cuvinte de viclesug.(Psalmi 140,4)
Veseleasca-se inima mea ca sa se teama de numele Tau.(Psalmi 85,11)

Cel ce tinde cu sinceritate spre desavarsire nu va da ascultare inimii sale. Inima omului este, de la natura, vicleana si corupta, de aceea ne rugam Domnului sa ne dea o inima noua. Iar Domnul, Cel ce pe toate le poate face sa renasca si sa se innoiasca, vrea sa schimbe si inima omului, aducand-o sub ascultarea Sa. Hristos ne-a fagaduit sa vina si sa "faca locas in inima omului" (Ioan 14,23), dar va putea, oare, sa locuiasca intr-o inima intinata, nerenascuta prin Duhul Sau Sfant? Nu incape indoiala ca Insusi Hristos Se va ingriji sa deretice si sa infrumuseteze acest locas, inainte de a se salaslui in el. De aceea si noi venim la El cu deplina speranta si cu sarguitoare rugaciune, ca sa ne dea o "inima noua si un duh nou" (Iez 36, 26).Promisiunile Domnului au fost facute cu mult timp inainte ca noi sa le fi cerut. Au trecut doua mii de ani de cand Domnul a rostit sfintele Sale cuvinte, aratandu-Se mereu gata sa le indeplineasca, ori de cate ori venim la El cu credinta. Sa nu contenim a ne ruga sa ne dea inima noua, atata timp cat simtim ca nu o avem, si cat timp vom recunoaste ca inima cea veche este supusa pacatului."
(ziua de 25 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

...nu ezitati sa treceti si pe aici.

vineri, 24 aprilie 2009

" "Varsa la Domnul grija ta"

Cand te vei intoarce si vei suspina, atunci te vei mantui; si vei cunoaste unde ai fost.
(Isaia 30,15)

Deseori ne imaginam ca, in grijile si greutatile noastre, nu trebuie sa lipseasca niciodata o stare de apasare si panica. Nu-i intelegem si-i judecam pe cei ce adopta o atitudine calma fata de necazurile vietii. Neindoielnic, este cu neputinta sa nu resimti pana la un anumit grad povara grijilor pe care ti-a fost dat sa le porti. Constiinta acestei greutati este inevitabila, dar ea nu trebuie sa ne priveze de capacitatea de a ne bucura si de a ne folosi de razele luminii trimise noua. O preocupare exagerata si o lipsa de de curaj nu numai ca nu ne ajuta sa ne indeplinim datoria, dar ne fac si rau. Aerul de continua preocupare, vecina cu spaima, ajunge sa ne slabeasca acea rezistenta pe care nu ne-o putem pastra decat in duhul blandetii si al nadejdiii in ajutorul lui Dumnezeu. Numai in spiritul unei nestramutate supuneri fata de vointa lui Dumnezeu ne vom putea dobandi acea pace sufleteasca fara de care nimic nu poate fi dobandit. Numai in acest spirit, care ne vine de Sus, putem sa lucram nedespartiti de Dumnezeu si in relatie cu El.

Adesea, imprastiindu-ne in toate directiile, vesnic preocupati, vesnic in stare de alarma, ne straduim sa facem ceea ce intra in obligatiile noastre, dar lucrurile par sa ne scape printre degete. Ar fi mai bine daca, in loc sa ne agitam, ne-am retrage pentru o clipa undeva unde sa ne rugam, incredintand lui Dumnezeu problemele care consideram ca ne depasesc. Daca ne vom bizui doar pe propriile noastre forte, nu vom reusi sa ne ducem la bun sfarsit indatoririle. Numai cei pe care dragostea lui Dumnezeu ii face sa prinda curaj pot spera ca isi vor indeplini cu bine lucrul lor, care va fi, in cele din urma, opera lui Dumnezeu, Caruia ei I-au devenit fidele instrumente de lucru."
(ziua de 24 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

...nu ezitati sa treceti si pe aici