vineri, 29 mai 2009

Nadejdea este in harul lui Dumnezeu

Nadejdea este in harul lui Dumnezeu

Harul nostru cu imbelsugare a prisosit, impreuna
cu credinta si cu iubirea cea intru Hristos Iisus.

(I Timotei 1,14)

Sa fim atenti la cat putem invata din succesiunea acestor trei daruri: harul, credinta, iubirea.
In primul rand, apare harul, situat in opozitie cu orice merit sau vrednicie personala si care ne poate implini toate cererile si dorintele. Ne punem intreaga speranta in harul lui Dumnezeu, care ni se da noua, nevrednicilor, din dragostea si milostivirea lui Dumnezeu. Insusi Hristos este intruchiparea vie, reprezentarea clara a acestei iubiri.

Apostolul Pavel, amintind istoria convertirii sale, o atribuie in totalitate atotputerniciei harului lui Dumnezeu. El spune ca harul i s-a deschis din belsug, desi pacatul lui era mare, dar iubirea lui Dumnezeu l-a depasit si l-a acoperit cu prisosinta cu harul Sau. Apostolul Pavel nu va uita niciodata aceasta. Constiinta acestui fapt avea sa stea la baza marii sale smerenii. In sufletul sau, credintaa luat locul necredintei. Nu era doar un sentiment vag, semiconstient, de nadejde in Dumnezeu, ci o credinta vie, nestramutata, in Mantuitorul, in Domnul nostru Iisus Hristos. Odata cu aceasta inflacarata credinta avea sa se aprinda si iubirea statornica pentru Mantuitorul cel viu.

Sa ne rugam si noi, fara ragaz, Domnului pentru aceste daruri, ca harul care se va deschide in noi sa ne umple intreaga fiinta. El ne va schimba pe de-a -ntregul, ne va alina durerea, ne va da forte noi.
(ziua de 20 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

"Eu cine sunt?

Asadar, sa nu ne mai judecam unii pe altii, ci mai degraba
Judecati aceasta: sa nu pui in calea fratelui piatra
de alunecare sau de poticnire
.

(Romani 14,13)

In loc sa cautam mereu greseli si lipsuri la apropiatii nostri, gasindu-ne chiar o placere din a le judeca faptele si intentiile, mai bine ar fi sa ne gandim ce facem noi insine si sa ne straduim sa evitam tot ceea ce ar putea deveni o ispita pentru fratii nostri. Tratam cu mare superficialitate propriile noastre cusururi, uitand ca prin comportamentul nostru nechibzuit nu numai ca ii ducem in ispita pe fratii nostri mai mici, ci gresim imptriva legii careia suntem chemati sa slujim, atunci cand nu indeplinim in fapt acele reguli pe care cautam sa le impunem.

Suntem neobositi atunci cand ne osandim aproapele, dar foarte binevoitori fata de noi insine. Sa ne intoarcem privirea spre noi, sa ne judecam fara mila si atunci vom fi "feriti de orice rau"
(I T esaloniceni 5,22). Astfel, fara vorbe mari, dar prin propriul nostru exemplu, am putea sa-i aducem la Domnul pe fratii nostri cazuti. Atunci viata noastra va fi ca o predica vie, mai de folos aproapelui decat o dojana sau o povata.

Recunoscandu-ne viciile si scaderile, "ii vom socoti pe altii mai de cinste decat pe noi insine"(cf. Filipeni 2, 3) si ni se va da harul fagaduit de Dumnezeu: "Dumnezeu le sta impotrivac elor mandri, dar celor smeriti le da har" (Iacov 4,6)"
(ziua de 6 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

miercuri, 27 mai 2009

"Daca se isca furtuna

Fericiti cei blanzi ca aceia vor mosteni pamantul.

(Matei 5,5)

Ce limpede se reflecta cerul cu stelele lui, cu albastrul lui profund si cat de intens stralucesc razele Soarelui si ale Lunii pe luciul neted al unei ape! Dar, indata ce se isca o furtuna, imaginea cerului dispare, apa se intuneca, se ridica valuri, se zbuciuma, spumega, urla, se sparge de stanci, purtand cu ea distrugere si dezastru.

Oare nu se intampla acelasi lucru si cu sufletul omului, cand il ia in stapanire raul? Acolo unde ar trebui sa straluceasca iubirea, sa salasluiasca pacea si linistea, dintr-o data armonia se tulbura, incepe a se iti discordia, se deschid rani, viata pasnica, in prietenie, se surpa.

Ce poate determina oare dezlantuirea unei asemenea furtuni in suflet? De unde vin acesti nori negri? De cele mai multe ori incepem sa ne enervam din egoism, din trufie, din orgoliu. vrem ca toata lumea sa ne cedeze, toti sa accepte ceea ce spunem, sa ne faca pe plac, orice incercare de a ne contrazice, cel mai mic semn de retinere facandu-ne sa ne iesim din fire, enervarea sporind, intretinandu-se de parca o forta draceasca ar fi pus stapanire pe noi, slutindu-ne sufletul, facand sa clocoteasca in noi o furtuna de rautate si intoleranta. Daca am fi fost smeriti si blanzi, asa ceva nu s-ar fi intamplat! Chemandu-ne sa luam jugul Sau, Domnul ne va da un exemplu de smerenie si blandete, fagaduindu-ne ca acest jug ve va fi usor si cu folos de purtat si ca ne vom afla pacea in suflet. Invatand de la Domnul, luand pilda si tarie de la El, mergand pe urmele Sale, trebuie mai intai sa ne smerim pe noi insine, sa curmam din noi orice pornire spre rautate. Imparatia lui Dumnezeu nu se poate inscauna intr-un suflet tulburat. In vifornita nu sufla Duhul lui Dumnezeu! E greu sa tii piept unei furtuni sufletesti, care, de cele mai multe ori, se isca pe neasteptate, iar daca sufletul nu este pregatit sa o infrunte, ramane slab si in bataia vantului.

Se cuvine sa fim pregatiti si, indata ce incepe furtuna, sa ne indreptam catre Cel pe care L-au trezit Apostolii, cand valurile amenintau corabia. "Atunci S-a ridicat, a certat valurile si marea si s-a facut liniste mare"(Matei8,26).
Facandu-se liniste si in sufletul nostru, sa se arate in el chipul blandului Mantuitor!
(ziua de 8 aprilie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

"Marea nevointa a Maicii Domnului

Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! (Luca 1, 28)

Preasfanta Fecioara Maria este exemplul deplinei supuneri si nesfarsitei smerenii. "Vestea cea buna" pe care i-a dus-o ingerul ar fi trebuit sa o umple de uimire, ca fiind un lucru neasteptat, necunoscut, maret si inspaimantator in maretia lui. Totul era nou pentru ea in ceea ce spusese si era de asteptat ca sufletul neprihanit al tinerei Fecioare sa se tulbure, fie sa se trufeasca de soarta exceptionala ce i se harazise. Dar in inima curata a Preasfintei Nascatoare de Dumnezeu nu s-a iscat nici tulburare, nici trufie. S-a umilit pana la pamant inaintea Atotputernicului, renuntand la sine pana la totala uitare, dand un singur, unic raspuns: "Iata roaba Domnului. Fie mie dupa cuvantul tau! Cat de rar se vorbeste despre Preasfanta Fecioara in toata viata pamanteasca a Mantuitorului! Dupa nasterea lui Hristos o vedem doar atunci cand Fiul sau, adolescent, invata pe cei aflati in templu, apoi la nunta din Cana Galileii, iar apoi la picioarele crucii. Maica Domnului nu se arata niciodata in ochii oamenilor, ca si cand ar fi vrut sa se faca nevazuta. In schimb, inaintea lui Dumnezeu, ea sta si ramane mereu pe inaltimea sfintei sale chemari. Binecuvantata este intre femei in vecii vecilor. Tainica fapta de iubire si de jertfire de sine, ascunsa de ochii oamenilor, neinteleasa de oameni, dar mareata prin smerenia ei, sta si astazi inaintea lui Dumnezeu infinit mai sus decat orice alta fapta aflata la vedere, laudata si acceptata de oameni.
(ziua de 25 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

marți, 26 mai 2009

"Domnul nu ne va respinge

Cel ce mananca Trupul Meu si bea Sangele Meu
are viata vesnica si Eu il voi invia in ziua de apoi.

(Ioan 6, 54)

Iata ce ni se vesteste in Taina Impartasaniei! In pofida nenumaratelor noastre pacate si caderi, a nevredniciei noastre, putem dobandi viata vesnica, cu credinta in Domnul nostru. Fiecaruia dintre noi, precum fiului risipitor, ii este deschisa usa casei parintesti. Iar Parintele ceresc este gata, cu nestramutata iubire, sa ne primeasca, chiar inainte de a ne hotari sa ne intoarcem "dintr-o tara indepartata", cu conditia sa spunem din toata inima: "Tata, gresit-am Cerului si fata de Tine; nu mai sunt vrednic sa ma numesc fiul Tau". Putem veni la El nu doar o data, pentru totdeauna, ci iar si iar, in fiecare zi si in fiecare ceas, stiind ca nu vom fi respinsi niciodata. Glasul Domnului ne cheama la marea Taina a Impartasirii, ne cheama sa venim la El nu fiindca am fi "drepti", ci bizuindu-ne pe "Cel ce s-a facut dreptar pentru noi, de la Dumnezeu".

Nu suntem vrednici nici macar de a aduna firimiturile cazute la Sfanta Cina, dar El ne ofera Sfantul Sau Trup si Sfantul Sau Sange, spalandu-ne pacatele cu acest dumnezeiesc sange, pentru ca sa fim in El si El cu noi, in veci.
(ziua de 26 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

"In viata totul este milostivire

Multumiti intru toate, caci aceasta este voia lui Dumnezeu. (I Tesaloniceni 5, 18)

Ce ar putea sa ne usureze si sa ne inalte sufletul, sa ne risipeasca deznadejdea, sa ne alunge si indoielile? Ce ar putea sa ne dea avant pe calea vietii? Recunostinta, adica multumirea constienta adusa lui Dumnezeu, pentru toate cate ne vin de la El.

Un om credincios cadea adesea in deznadejde si, prin aceasta, nesocotea voia lui Dumnezeu, dupa cuvantul Apostolului Pavel. Cineva l-a sfatuit sa insemneze intr-un caiet toate milotivirile primite de la Dumnezeu. Dupa cateva luni, tot carnetul era plin. Milostiviri care, de obicei, le dam repede uitarii, dar pe care omul acela le trecuse in carnet si le pastra in inima. Totusi, din cand in cand, il mai apuca disperarea. "imi era de ajuns sa ma uit in carnet - zicea acel om- ca sa -mi dau seama cat de mult ma iubeste Dumnezeu si pentru ca, intr-o clipa, norii negri sa se risipeasca, sufletul sa mi se umple de bucurie si speranta, sa nu incetez a-I aduce lui Dumnezeu multumire si slava.
(din ziua de 30 martie din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

miercuri, 6 mai 2009

Daca vrei, poti!

Daca sambata 9 MAI, intre orele 11 -13, esti in zona Parcului Tineretului din Bucuresti, vino la intrarea dinspre Sincai sa ii cunosti pe membrii Asociatiei IHTIS...afla mai multe despre acest eveniment, intrand aici http://asociatia-ihtis.ro/2009/04/03/un-minut-in-fotoliul-rulant/

luni, 4 mai 2009

"A fi crestin cu fapta

Ca am flamanzit si nu Mi-ati dat sa mananc....bolnav si in temnita si nu M-ati cercetat. (Matei 25, 42-43)

Mantuitorul nu-i osandeste aici pe oameni pentru ce au facut, ci pentru ceea ce n-au facut. Nu este vorba de vreo fapta rea in raport cu fratii care flamanzeau sau erau bolnavi, sau in temnita, in singuratate. Este vorba de o nepasare fata de ei. Cei care au gresit i-au vazut pe acesti “mai mici dintre noi” in lipsuri, infometati, insetati, goi, in inchisoare si nu i-au ajutat cu nimic. Au "trecut pe langa ei”, pe langa suferinta omeneasca, pe langa saracie, fara sa le treaca prin minte sa-i ajute in vreun fel. N-au luat in seama geamatul omenirii si, chiar daca acela va fi ajuns la urechile lor, s-au facut a nu-l auzi. Si iata ca acele ”scapari”, atitudini nepasatoare fata de semeni, trec inaintea lui Dumnezeu drept pacate grele.

Multi dintre noi traiesc fara griji, rateaza prilejul in care ar putea sa-si ajute semenii, sa le usureze suferintele, nu vor sa inteleaga ca prin aceasta pacatuiesc fata de Hristos, raman fara El, Care este prezent in persoana bietilor nostrii semeni, se lipsesc de ajutor, de compatimire, de mangaiere. Pe noi nu ne preocupa asemenea lucruri. Consideram ca nu trebuie sa ne oprim asupra lor, sa le luam in seama.

Si totusi, trebuie sa ne intrebam daca suntem crestini cu fapta sau numai cu vorba. Daca ne numim in mod constient ucenici ai lui Hristos, nu putem sa traim, fara a-I da ascultare. Cum putem sa-L lasam nemancat si insetat, cum putem sa-I refuzam tocmai ceea ce ne cere cu osebire: o inima devotata?"
(ziua de 3 mai din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)"

PS. Fragmentul transcris, mi-a fost trimis de Marilena Perjoc, careia ii multumesc pentru colaborare...o gasiti aici http://durerea-unei-pierderi.blogspot.com/2009/05/flori-pentru-madi.html