luni, 31 august 2009

"Miluiti prin necazuri

Si ucenicii sai L-au intrebat, zicand: " Invatatorule, cine a pacatuit, el sau parintii lui de s-a nascut orb?" Iisus a raspuns: "Nici el n-a pacatuit, nici parintii lui, ci pentru ca-ntru el sa se arate lucrurile lui Dumnezeu". (Ioan 19, 2-3)

Necazurile ni se trimit, oare, pentru pacatele noastre? In vechime asa se credea, dar Mantuitorul da o alta explicatie. Spune ca un om era orb ca sa se arate prin el puterea lui Dumnezeu. Lipsa vederii l-a adus pe acel om la Iisus si prin aceasta a fost miluit de doua ori: i s-au deschis ochii trupesti, dar si cei duhovnicesti. Probabil ca nu l-ar fi intalnit niciodata pe Iisus daca nu ar fi fost orb si daca n-ar fi trebuit sa se savarseasca asupra sa acea minune.

Deseori suntem miluiti, in cea mai mare si mai neasteptata masura, prin suferintele noastre. Boala lui Lazar avea sa descopere, dupa cuvantul lui Iisus, "slava lui Dumnezeu, pentru ca prin ea sa Se slaveasca Fiul Lui Dumnezeu" (Ioan 11,4). Nu incape indoiala ca orice boala poate da bolnavului sau celor din preajma sa, posibilitatea de a a dobandi binecuvantare de Sus. Adesea, Domnul ii fericeste pe cei ce sufera din cauza incercarilor la care sunt supusi. Tot ceea ce consideram ca se intampla in defavoarea noastra ar trebui sa ne deschida ochii asupra unui adevar adanc: ca fiecare dezamagire in viata este menita sa ne aduca, in locul fericirii pe care o asteptam, ceva cu mult mai bun.

duminică, 9 august 2009

"Cererile noastre

Doamne, da-ne noua painea aceasta. (Ioan 6,34)

Aceasta a fost o adevarata rugaciune. Una de care avem nevoie in fiecare zi. Dar cei ce se rugasera asa Mantuitorului nu-si dadeau seama ce cer.

Asa ni se intampla adesea si noua. Cele pe care ni le dorim si le cerem, de cele mai multe ori, prin vointa Domnului nu ne sunt date. Poate ca El ne pregateste un dar duhovnicesc bogat iar noi tanjim dupa bunuri pamantesti, materiale. Din mila lui Dumnezeu avem un mijlocitor, Duhul Sfant, Care ne "preia" si transmite cererile iar atunci cand acestea sunt nepotrivite, irationale, nu primim ceea ce am cerut in rugaciunile noastre, ci uneori ni se da ceva mai bun.

Avraam a cautat toata viata un pamant la care nu a ajuns niciodata. A primit in schimb ceva mult mai bun: sporirea credintei, iar cugetele si nazuintele lui au inceput sa se indrepte spre comori duhovnicesti, singurele adevarate.

Asa ni se intampla si noua. De multe ori nu primim ceea ce cerem Domnului si ramanem dezamagiti in visele noastre. In schimb, ni se da cu prisosinta harul pe care nu l-am avut si poate pe care nu ne-am gandit sa-l avem niciodata. Inaintand pe spinoasa cale a vietii, alergam uneori dupa naluca unei fericiri irealizabile, dar Domnul ne poarta, pas cu pas, pe trepte nevazute, spre unica, adevarata fericire vesnica."
(ziua de 6 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

joi, 6 august 2009

"Raul este molipsitor

Cuvantul lor va roade ca o cangrena. (II Timotei 2, 17)

Rostind aceste cuvinte, Apostolul Pavel se refera la treptata si inevitabila raspandire a raului, din pricina palavragelii fara rost ("desartele vorbiri"). Cei ce se vor lasa "antrenati" de ele vor fi ''impinsi tot mai mult spre necredinta", spune Apostolul.

Orice rau moral actioneaza distructiv. Cand cedam unei patimi, ea devine un atribut al fiintei noastre si nu mai suntem in stare sa-i stopam evolutia. Ne obisnuim cu mare usurinta cu raul, care fie ca se strecoara pe neobservate in viata noastra, fie ca ne ia in posesie treptat, asemenea unei stihii careia nu i te poti opune. Obisnuinta incepe sa ne roada "ca o cangrena", ajungand sa ne istoveasca puterea, putin cate putin. Niciun fel de eforturi omenesti, nici un fel de mijloace "pamantesti" nu sunt in stare sa opreasca raspandirea raului.

Nu ne putem face robii raului si sa ramanem nepedepsiti. Fiindca putem transmite aceasta robie si celor din jurul nostru, contaminandu-i la bolile noastre. Din cauza noastra vor suferi si altii, iar raul va deveni nu numai cronic, ci si molipsitor.

Infectia se transmite cel mai usor prin cuvinte, cum spune Apostolul Pavel. Raul produs de cuvinte este imperceptibil, surd inevitabil, care poate fi comparat cu o cangrena care roade treptat. Obiceiul de a ne deda "desartelor vorbiri" ne abrutizeaza auzul si capacitatea de a percepe realitatea, incat nu ne mai sperie monstruozitatea pacatului, care ni se strecoara in suflet pe nesimtite, ca o otrava.

Cine stie, s-ar putea ca odata, in ceasul mortii, la judecata lui Hristos, un suflet care si-a aflat pierzanie din pricina acestei infectii, sa ne arate pe noi ca pe unii care ne-am facut vinovati de acest dezastru. Si va trebui sa raspundem pentru toate inaintea lui Dumnezeu.

"Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele" ( Pslami 140, 3)"

(ziua de 6 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

miercuri, 5 august 2009

"Priveste inainte

Aduceti-va aminte de femeia lui Lot. (Luca 17, 32)

In ce scop Iisus, vorbind despre a Doua Venire ne aminteste de femeia lui Lot?

Asa cum femeii lui Lot i se interzisese sa priveasca in urma la Sodoma sortita pieirii, iar ea, din neascultare, s-a prefacut in stalp de sare, tot asa, in mareata zi a celei de a doua veniri, nu va mai fi cale de intoarcere. Atunci va fi tarziu sa ne mai privim in urma viata, va trebui sa privim inainte, spre cer. De altfel, cuvintele Mantuitorului au o semnificatie adanca si pentru noi cei de astazi. Ele ne avertizeaza asupra unei curiozitati pagubitoare. Femeia lui Lot, stia ca uitandu-se in urma , nu-i putea ajuta cu nimic pe cei sortiti pieirii. Ignorand avertismentul ce ii fusese dat, n-a facut decat sa isi satisfaca , fara nici un folos, o pofta.

Toti am simtit candva, acea irezistibila tentatie catre "fructul oprit". Am fi vrut sa-l privim macar o data, cu coada ochiului, dar o asemenea privire devenea nu numai delict la modul general, ci si un gest vatamator noua insine, o frana in calea spre bine, un pretext de a ne opri.

Iata de ce femeia lui Lot devine o imagine a sufletului omului: in spatele ei piere o lume intreaga, inaintea ei se desfasoara la nesfarsit mantuirea, viata vesnica, implinirea tuturor sperantelor. ea insa intarzie, bate pasul pe loc.

Suflete al meu! Pentru mantuirea ta, pentru mantuirea sufletelor care iti sunt incredintate trebuie sa mergi inainte, fara sa privesti inapoi, fara sa eziti, mereu catre locul de unde rasare Soarele adevarului: " Se ridica Soarele deasupra pamantului, cand Lot a intrat in tara lui Toar" (Fac 18, 23). Grabeste-te si tu sa intri in vesnicul locas, spre bucuria Domnului tau."
(ziua de 5 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

sâmbătă, 1 august 2009

Durerea si bucuria noastra

"Acum ma bucur de suferintele mele pentru voi, si-n trupul meu implinesc lipsurile necazurilor lui Hristos pentru trupul Sau, adica Biserica. (Coloseni 1,24)

Si in noi, cand ne aflam in suferinta trebuie sa domine bucuria si iubirea. In suferinta sa uitam de sine, indreptandu-ne in primul rand catre dumnezeu cu rugaciune, apoi catre fratii nostri aflati tot in suferinta, pentru a-i ajuta. ce bucurie este ca, in suferinta fiind, sa putem oferi ajutor aproapelui si prin aceasta sa dobandim asemanare cu Hristos! Apostolul Pavel apropie suferintele sale de cele ale lui Hristos si sufera pentru ca semenii sai sa aiba parte de bine. El ii scrie lui Timotei: "Facand aceasta te vei mantui si pe tine si pe cei ce te asculta" (I Timotei 4,16). Hristos a suferit, si noi trebuie sa suferim. Hristos a mantuit lumea cu suferintele sale, si noi, aflandu-ne in suferinta, trebuie sa facem bine oamenilor, sa-i convingem sa faca voia lui Dumnezeu.

Fara vorbe mari, fara discutii, numai prin exemplul nostru, vom putea sa le aratam calea spre Domnul, iar viata noastra va deveni o predica vie. Fie ca toti cei aflati in suferinta, toti cei ce plang, sa se patrunda intrutotul de iubirea lui Hristos, sa se lepede de sine si de poftele lor, pentru a se darui aproapelui. Fie ca la umbra crucii, cea care ne arata calea spre viata vesnica, sa se adune toti credinciosii, ca sa-L slaveasca pe Tatal Ceresc! Prin necazurile si bolile noastre sa-L preslavim pe Domnul si sa nu cartim! Sa ne bucuram intru Hristos! In numele credintei si iubirii vom putea depasi orice suferinta cu smerenie, in pace, impacare, fara amaraciune si fara revolta, pentru ca putem sa prefacem orice suferinta intr-un mod de a-L slavi pe dumnezeu si de afi in folosul aproapelui. va veni vremea, cand, in lumea de dincolo de mormant, vom intelege ce au insemnat suferintele noastre si ii vom multumi Domnului pentru ele."Se seamana intru necinste, invie intru slava; se seamana intru slabiciune, invie intru putere" (I Corinteni 15,43)"
(ziua de 1 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)