joi, 6 august 2009

"Raul este molipsitor

Cuvantul lor va roade ca o cangrena. (II Timotei 2, 17)

Rostind aceste cuvinte, Apostolul Pavel se refera la treptata si inevitabila raspandire a raului, din pricina palavragelii fara rost ("desartele vorbiri"). Cei ce se vor lasa "antrenati" de ele vor fi ''impinsi tot mai mult spre necredinta", spune Apostolul.

Orice rau moral actioneaza distructiv. Cand cedam unei patimi, ea devine un atribut al fiintei noastre si nu mai suntem in stare sa-i stopam evolutia. Ne obisnuim cu mare usurinta cu raul, care fie ca se strecoara pe neobservate in viata noastra, fie ca ne ia in posesie treptat, asemenea unei stihii careia nu i te poti opune. Obisnuinta incepe sa ne roada "ca o cangrena", ajungand sa ne istoveasca puterea, putin cate putin. Niciun fel de eforturi omenesti, nici un fel de mijloace "pamantesti" nu sunt in stare sa opreasca raspandirea raului.

Nu ne putem face robii raului si sa ramanem nepedepsiti. Fiindca putem transmite aceasta robie si celor din jurul nostru, contaminandu-i la bolile noastre. Din cauza noastra vor suferi si altii, iar raul va deveni nu numai cronic, ci si molipsitor.

Infectia se transmite cel mai usor prin cuvinte, cum spune Apostolul Pavel. Raul produs de cuvinte este imperceptibil, surd inevitabil, care poate fi comparat cu o cangrena care roade treptat. Obiceiul de a ne deda "desartelor vorbiri" ne abrutizeaza auzul si capacitatea de a percepe realitatea, incat nu ne mai sperie monstruozitatea pacatului, care ni se strecoara in suflet pe nesimtite, ca o otrava.

Cine stie, s-ar putea ca odata, in ceasul mortii, la judecata lui Hristos, un suflet care si-a aflat pierzanie din pricina acestei infectii, sa ne arate pe noi ca pe unii care ne-am facut vinovati de acest dezastru. Si va trebui sa raspundem pentru toate inaintea lui Dumnezeu.

"Pune, Doamne, straja gurii mele si usa de ingradire imprejurul buzelor mele" ( Pslami 140, 3)"

(ziua de 6 August din Fiecare zi un dar al lui DUMNEZEU, Editura Sophia, 2008)

6 comentarii:

Dilimache spunea...

Draga Adriana, citisem si aici dar fara a comenta, insa uite cum mi-a ramas in minte paragraful cu "Cine stie........" Si acum ma infior cand ma gandesc cand,. dintr-o obisnuinta verbala interpretata gresit, mi-a fost teama sa vorbesc cu o prietena cateva luni bune... si nu am avut decat de suferit amandoua.
Asa se poate intampla si la nivel mai mare, si in situatii mai grave. Intr-adevar, niciodata nu e prea tarziu pentru nimic, numai sa se intample pe perioada vietii...

darry.anna spunea...

O vorba spusa cu rautate si naduf se infinge in inima celuilalt.Multe vorbe am aruncat si am primit.Cuvinte grele stau si aum in inima mea si vreau ca acest lucru sa-mi fie lectie de a pune frana gurii mele.E greu sa fii cumpatat la vorba cand felul tau de a fi este tocmai invers.Totul are un inceput si cu ajutorul Lui Dumnezeu drumul e mai usor.
Iti multumesc, Adriana, pentru postari, lecturi placute inimii si sufletului.

marada spunea...

Ce te faci cand ai gresit , ceri iertare si nu o primesti? Ai face orice, dar cealalta persoana parca are sufletul de piatra? Te intrebi: pentru o vorba spusa fara rea intentie, care nu a cauzat un prejudiciu, ci doar un disconfort de moment, este posibil sa nu fii iertat?

adriana spunea...

@Maria, asa e...de aceea e bine sa cantarim bine tot ce facem, pentru ca vom raspunde si de fiecare gand la un mpoment dat

adriana spunea...

@darry.anna, sa stii ca mereu cand transcriu, ma gandesc la cei ce im viziteaza frecvent blogul...stiu ca tu te afli printre acestia...chiar daca nu zilnic, incerc sa fiu cat mai activa si pe acest blog

adriana spunea...

@marada, din pacate se mai intampla si asa...asta ar trebui sa ne fie o lectie pentru viitor...cred ca rabdarea si rugaciunea pot inmuia inima celui care nu vrea sa acorde iertarea